Edenul nesfârşit al încercării de a scrie

Întocmai ca în grădina Edenului, adevărata idee se naşte şi suferă modificări în cadrul operei de care aparţine. De-a lungul procesului de creaţie, autorul unui concept dezvoltă o idee, o face mai accesibilă publicului sau renunţă în totalitate la ea. Orice eroare sau abatere de la normele standardizate poate duce la alterarea ideii sau la pierderea definitivă a acesteia. Astfel privită, opera se confruntă deopotrivă cu binele şi cu răul în drumul ei spre desăvârşire.

Odată ce îţi începi o lucrare, dorinţa de a o continua persistă, însă doar pentru o perioadă scurtă. Euforia subită provocată de posibilitatea obţinerii unei scrierii originale şi care să îţi ofere un oarecare imbold spre debutul unui continuu şir de asemenea publicaţii acaparează, parcă, întregul efort depus şi capacitatea de concetrare asupra scrisului. Prin urmare, strădania ta, ca potenţial autor al unui articol sau eseu reuşit este oarecum inutilă. Tot ceea ce necesită întreaga noastră concentrare, atenţie, imaginaţie şi abilitate într-ale utilizării adecvate a limbii şi a normelor ei gramaticale va fi compromis de mirajul conform căruia tot ceea ce scriem are ca efect impresionarea cititorului sau chiar modificarea concepţiilor deja existente în gândirea şi în mentalitatea sa.

Ca debutanţi, nu putem presupune că tot ceea ce scriem are impact. În fapt, valoarea ideilor expuse de noi este una infimă, doar o mică parte din oceanul cultural. Ideea că am putea şi noi intra în rândul elitei culturale este doar o iluzie a tânărului dornic de a-şi începe cariera cu dreptul. Temerea lui este aceea că, în viitor, cineva s-ar putea întoarce asupra articolelor lui de debut, însă acestea nu s-ar ridica la aşteptările cititorului sau s-ar situa la un nivel cu mult inferior actualului stil de scriere al autorului.

Adesea, voinţa novicelui este sfărâmată de imposibilitatea publicării, de neşansă sau de lipsa ocaziilor potrivite pentru a porni pe drumul nesfârşit al scrierii. Întregul proces este o zbatere continuă între alegerea cuvântului potrivit, expunerea coerentă a ideilor pe hârtie şi frica de a nu greşi, de a nu plictisi şi de a nu cauza polemici pe tema dezbătută. Probleme intervin când dorinţa de a obţine perfecţiunea depăşeşte propriile limite ale autorului, iar acesta se abate de la normele etice şi de la valorile sale iniţiale. Pe de altă parte, demersul nu ar fi unul susţinut dacă nu ar provoca plăcerea de a scrie, pe care, de altfel, nu oricine o posedă. Omul, ca fiinţă în esenţă creatoare, simte nevoia de a-şi expune şi de a-şi împărtăşi ideile cu cei din jur, iar dacă acest lucru nu este posibil în mod direct, „născocitorul” va da glas sentimentelor şi concepţiilor sale prin expunerea lor pe hârtia albă. Acesta este şi motivul pentru care, în nenumărate cazuri, scriitorii se adaptează mai uşor şi mai repede propriului univers scris decât lumii reale în care se mişcă mai degrabă cu stângăcie. Turnul de fildeş în care se izolează le furnizează un mediu propice creaţiei de nou şi frumos, deşi ceea ce ei creează nu trebuie neapărat să fie frumos. Exemple în acest sens sunt „estetica urâtului” în poezie şi distopia în proză. Totuşi, tărâmul creat, chiar dacă nu este ceea ce noi, ca cititori, am numi unul ideal, poate reprezenta întocmai ceea ce autorul şi-a propus să obţină. Bineînţeles că aceste universuri sunt influenţate de gândirea şi de viaţa autorilor, motiv pentru care adesea regăsim tipare, motive şi elemente recurente în opera unui artist, fie el scriitor, pictor, sculptor sau compozitor.

Edenul autorului poate fi un spaţiu nesfârşit sau unul restrâns, un spaţiu real sau unul inexistent, un spaţiu original sau unul preluat. Acesta se modifică cu fiecare pagină sau este liniar, neimpunând schimbarea. În plus, acest univers preia elemente din real, le modifică, le îmbunătăţeşte sau le respinge în totalitate, caz în care devine un adevărat refugiu pentru scriitor, o metodă de detaşare de cotidian. Însă, adevăratul Eden începe odată ce ai terminat un articol. Acest fapt se datorează nostalgiei scrierii, dorinţei de a continua creaţia şi de a făuri noul. Cartea în sine devine finalitatea, scopul ideal, ţelul suprem al oricărui făuritor de scrieri. Ea oferă posibilitatea de a crea idei, concepte, cuvinte sau chiar viaţă şi locuri. Ceea ce s-a creat prin migală nu lasă loc erorii sau imperfecţiunii, nu acceptă lipsa inspiraţiei şi refuză nonvaloarea.

Ca Edenul, cartea este văzută drept un spaţiu paradiziac, perfect, unde totul este posibil şi îşi găseşte împlinirea. De fapt, nu ne oprim niciodată de scris, chiar dacă scriem pe cartea minţii. Nu este uşor să scriem idei noi întrucât, în fond, multe din ideile ce ar putea fi abordate au fost deja dezbătute într-un anumit punct al istoriei. Munca intelectuală şi, implicit, cea de creaţie, se va situa mereu în rândul celor mai dificile îndeletniciri. A pune cap la cap ideile şi cuvintele cu scopul de a crea ceva nou şi de impact rămâne, poate, mai solicitant decât munca fizică.

©photo

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s